Linia Intai

Bâlciul desertăciunilor

Florian OLTEANU

De multe ori, televiziunile, ziarele, între două asalturi sau, după stăpân, între două actiuni de apărare, aleg să dezbată soarta vedetelor. Desi orice om de bun simt condamnă acest circ mediatic, sub pretextul ratingului, pe micile ecrane, se perindă povesti dezgustătoare de viată. Unii care se cred artisti sau suspină după gloria de altă dată vin la televizor să-si plângă soarta: compozitori, cântăreti, cântărete, actori, în speranta că mai aude lumea si de ei. Sunt furati, înselati, bătuti. Săptămâna trecută, în dimineata de 14 iulie, când mai tot românul se gândea la criză si la o nouă zi de muncă, o tragedie a ocupat banda de stiri a televiziunilor de nisă: Mădălina Manole, „fata dragă" s-a sinucis, în ziua când împlinea 43 de ani. Imediat, colegi de breaslă si prieteni au fost sunati, cu noaptea în cap si li s-a dat vestea că una din stelele muzicii românesti a apus, chiar de ziua ei. Unii, cu bun simt, au preferat tăcerea si resemnarea, altii sperând că mai reusesc să apuce si ei o fărâmă de rating au început să-si dea drumul la gură, jucând în picioare durerea unei familii, făcând si desfăcând scenarii. Multi artisti si scriitori au murit, punându-si capăt zilelor: Van Goch, Hemingway, multi au murit din cauza unor supradoze, altii în accidente tragice si lista poate continua. În 1962, Marylin Monroe (Norma Jean Baker), blonda-scânteie electrică era găsită moartă, cu un tub de calmante alături si telefonul în mână, în resedinta ei, într-o ultimă încercare de a obtine un contract care să-i redea strălucirea. Au trecut mai bine de două decenii de când o mare sperantă, Mihaela Runceanu a fost ucisă de iubitul ei,care-i furniza casete video cu filme din Vest, au trecut câtiva ani buni de când, într-un groaznic accident a murit Laura Stoica, venind epuizată de la un concert. În 2010, Michael Jackson, „megastarul", înainte de a se relansa, după un abuz de medicamente, a fost găsit mort de medicul său, circumstantele mortii fiind încă neelucidate. Mădălina Manole (numele de scenă al româncei Magdalena Anca Manole), „fata cu părul de foc", s-a sinucis, parcă asa cum scria George Cosbuc, bând otrava „când soarta i-a întins paharul". Nu e locul aici si nu am intentia să comentez stirea, pentru că adevărul doar Dumnezeu si cu ea îl stiu acum. Ce aveau în comun aceste trei nume? O criză de identitate, datorii imense, depresii, domenii care sunt numai de competenta psihologilor. Zeci de guralivi, băgători de seamă, deontologi de mahala si-au bătut gura ca o moară stricată despre cauze, motive, ba chiar i-a dus mintea să spună că tot criza e de vină, uitând că Mădălina a fost de o discretie demnă de toată aprecierea, chiar si atunci când, asa cum spunea un cântec al ei „a vrut să plece spre soare". Să mă ierte Dumnezeu dacă gresesc, dar semidoctii televiziunilor noastre trebuie să înteleagă, odată pentru totdeauna, că artistii nu sunt tocmai asistatii sociali ai României sau ai lumii. Până la ideea impozitării drepturilor de autor, nimeni nu i-a întrebat de banii încasati din concerte, de aparitiile televizate, de publicitatea unuia sau altuia dintre politicieni, de milioanele de discuri vândute, de noptile în care „au spart" „cărămizi" de valută forte prin statiuni de renume, cazinouri etc. Nu spun că nu au câstigat cinstit, dar nici nu s-au văzut nevoiti a munci la normă, asteptând mijlocul de lună pentru a lua salariul si a-l da pe facturi, taxe, impozite, întretinerea copiilor ca să le mai rămână de o bere si un mic de Mai sau o sarma de Crăciun sau de Pasti. Văzându-i la televizor pe unii dintre ei, vânati de fotografi si camere de filmat, prin cluburi, sau vorbind de pasiunile lor, multe fără nicio legătură cu morala crestină, copiii ajunsi la adolescentă furau lucruri din casă sau se apucau să ia droguri, să bea, să fumeze, că asa vedeau că fac idolii lor la televizor. Fanul este prescurtarea simpatică si inofensivă de la fanatic, el este creat de vedetă, dar si el e în acelasi timp creator. El vrea scandal, vrea distractie, vrea cu orice pret faima, uitând că mai întâi de toate trebuie să muncească pentru a fi respectat. E un joc sinistru, un gropar care cere să fie bine plătit. În mitologia greacă, Cronos, pentru a nu fi ucis, asa cum făcuse cu tatăl lui, îsi mâncase copiii, cu exceptia lui Zeus, care l-a răpus, eliberându-si fratii. Tot astfel si arta îsi devorează pe cei care cred că o stăpânesc. Desigur, sunt artisti onesti, care după ce au părăsit scena îsi văd de treaba lor, trăiesc din banii agonisiti cinstit, dar sunt altii care cheltuiesc, fac datorii si sfârsesc tragic, în timp ce o gască de impostori televizati încearcă s-o facă pe samaritenii de ocazie. Televizorul a creat false modele. Abia dacă vezi de 1 Decembrie sau la marile sărbători un profesor, un formator de opinie, un sportiv de performantă, un campion de sah, un mare scriitor, OAMENI care se sting, resemnati si tăcuti. Când a murit Napoleon, Talleyrand spusese „că abia poti să numesti stire un astfel de eveniment", iar când a murit Nicolae Titulescu, la Cannes, departe de tară, ziarele românesti au dat stirea pe ultima pagină, la rubrica „Diverse". Maestrul Nae Lăzărescu, în copilărie un mare amator de cirese, din conacul Mărtisor, vânat de paznic cu pusca ale cărei cartuse de sare îi înmuiaseră de câteva ori spinarea, a aflat târziu că atenta la ciresii din curtea marelui Tudor Arghezi. Într-o tară civilizată si educată, un caz de vedetă care se sinucide nu ar fi făcut vâlvă „nici cât o spargere la o fabrică de săpun", dacă e să-l cităm pe Mark Twain, creatorul lui Huck Finn. Cred că o tăcere discretă, o lumânare aprinsă smerit la altarul unei biserici, o rugăciune tainică fac mai mult decât această bătaie de joc la ore de maximă audientă.